De-a lungul timpului am întâlnit tot felul de persoane şi am învăţat că fiecare se exprimă diferit, iubeşte diferit şi priveşte diferit . Eu pot spune că sunt extrovertită şi prefer „jocul pe faţă”, prefer să exprim afecţiune, să arăt ce sunt şi ce pot oferi dar în acelaşi timp să las loc de mister şi de curiozitatea de a primi mai mult. Cum am mai spus anterior, sunt un paradox, te las să descoperi până la cea mai mică parte a sufletului dar te fac să îţi doreşti mai mult, aprofundează.
Am avut parte de tot felul de relaţii din care am învăţat câte ceva şi am ajuns să pot deosebi o minciună frumoasă de adevăr. Ştiu cum e să fiu minţită de la cele mai proaste scuze până la romane cu explicaţii interminabile. Ştiu de asemenea să recunosc sentimentele sincere ce nu dispar nici dupa mari perioade de timp, care parca se intensifică. Până la urmă, din punctul de vedere al unei fete..”băieţii sunt tot băieţi până la capăt şi vor călca strâmb” -greşit! În opinia mea această concepţie este total eronată. Suntem oameni deci toţi greşim, în egală măsură, dar când te iubeşte iar sentimentul e sincer, crede-mă, nu va avea nevoie de atenţia altcuiva şi nici nu va căuta să te mintă. Dacă în schimb, se întâmplă contrariul, e un semn clar că relaţia nu va duce nicaieri. Nu am putut sa inteleg niciodată fetele ce iartă de uită a câta oară este, ce se mint singure că băiatul de lângă ele are doar „mici probleme” in exprimarea sentimentelor când defapt el e şmecher şi o arde cu toate. Să nu uit de „Toate c*****e să moară, eu îl iert şi a doua oară” :))), mă amuză tare, de ce vor muri acele fete? De prostia ta? Sure not, dacă ar fi să murim pe prostia altora deja dispăream toţi.
Din tragic în comic, eu am învăţat să iubesc simplu şi fără să cer ceva în schimb.Nici măcar sentimente asemănătoare, pur şi simplu o fac.
Am plecat de câteva ori doar să mă întorc înapoi şi să recuperez ce am pierdut.Am plecat de câteva ori ca să am de unde să mă întorc. Ce m-a suprins a fost că de fiecare dată m-a primit ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum locul meu era acolo şi aştepta să fie ocupat.Asta am şi făcut, am luat locul ce mi se cuvenea, nu cel la care tindeam, pentru că uneori trebuie să te mulţumeşti cu ce ai ca mai apoi să îţi dai seama că nu se putea mai bine de atât, nu puteai primi mai mult decât deţii. Mai sus explicam cum să evităm să fim minţite, păcălite şi apoi refolosite, dar ce facem când greşeala e a noastră? Noi ne putem ierta ?Eu am putut, m-am iertat şi am trecut mai departe, lăsând timpul să rezolve.
Nu alerga după iubiri imposibile, trecut şi băieţi ce nu merită. Ceea ce e dat să fie al tău va veni singur şi va rămâne acolo indiferent de cât timp trece, indiferent de ce se întâmplă.
Rămâi lângă cel ce te place nemachiată şi ciufulită la 2 dimineaţa, care îşi face timp pentru tine în orice moment al zilei şi care face tot posibilul să te vadă 😀 Restul sunt doar etape trecătoare de la care vei învăţa să apreciezi simplitatea şi sinceritatea, nu superficialitatea şi iluziile. Eu am învăţat să apreciez ce am ţinând cont că ce contează este calitatea, nu cantitatea. Nu te ajută cu nimic să îl ai pe x şi pe y care a fost cu z, ci să îl ai pe „Gigel” al tău :)) (cum zicea doamna Vârtopeanu-pentru cunoscători) şi să îl ţii doar pentru tine.
Cel mai frumos e să ştii că nu îi e teamă să recunoască în faţa altcuiva ce simte, şi când cineva îl întreabă de ce s-a întors la tine să răspundă „mereu te intorci la ceea ce iubeşti.”